Despre mine

Bine te-am găsit în bucăţica mea de realitate virtuală!

Dacă citești aceste rânduri, intuiesc că dorești să afli mai multe despre mine..

Ei bine, sunt un om la fel ca oricare altul. La fel cum unii sunt pasionați de.. orice alt ceva, eu sunt pasionat de autocunoaștere şi dezvoltare personală şi îmi face o deosebită plăcere să activez în acest domeniu.

De ce autocunoaştere şi dezvoltare personală?

Ei bine, pentru că nu există altă cale. Nu putem să nu ne dezvoltăm, nu putem să nu evoluăm. Unii mergem pe un drum, alţii pe un altul; un drum poate fi mai lung, altul mai scurt, un drum poate fi mai uşor, altul mai greu, însă până la urmă cu toţii căutăm acelaşi lucru: linişte şi pace sufletească. Pentru a obţine asta este necesar să ne cunoaştem cu adevărat şi să ne exersăm şi dezvoltăm calităţile pe care le avem.

Prin profesia pe care o practic intind o mână de ajutor acelora care calcă pragul cabinetului meu. Îmi face plăcere să ajut oamenii să se bucure de frumuseţea acestei lumi şi de acest moment incredibil care este prezentul (în limba engleză „present” înseamnă cadou).

Traseul meu profesional

Drumul parcurs până acum a fost extrem de interesant. Am pornit dintr-un loc în care gândeam cu capul altora şi luam de bun ceea ce îmi spuneau. Acest aspect a fost şi bun, dar şi rău. Aşa se face că traseul profesional a început cu o şcoală profesională de electrician auto. În cadrul şcolii profesionale am avut norocul să îl am pe domnul Marinescu diriginte şi să ciulesc bine urechile atunci când a spus că nu suntem nevoiţi să ne oprim la nivelul unei şcoli profesionale şi că, dacă dorim, putem face mai mult de atât. Mesajul a fost recepţionat clar şi răspicat! Mulţumesc, domn’ profesor! Am continuat! M-am înscris la şcoala serală şi am terminat liceul. Apoi am mers pe un drum care.. De fapt erau mai multe drumuri, scurte şi nepotrivite.. În căutarea drumului potrivit am mers pe diverse cărări ciudate.. De-a lungul anilor m-am înscris la o şcoală postliceală şi vreo 2-3 facultăţi. Nu erau ceea ce îmi doream aşa că am renunţat de îndată ce am realizat că drumul pe care eram nu ducea unde doream să ajung.

Octavian Paler a scris: „Sunt drumuri ce ne caută demult, şi-ajung la noi când noi suntem plecaţi în căutarea lor pe alte drumuri.”

Până la urmă eu şi drumul ne-am intersectat. Când am încetat să alerg după cale şi m-am liniştit, calea m-a găsit ea pe mine! Am recunoscut-o instant!

John F. Kennedy  spunea că „dacă găseşti un drum fără obstacole, probabil că drumul acela nu duce nicăieri.” Ei bine, Kennedy  a avut dreptate, drumul meu nu a fost şi nu este fără obstacole. A trebuit să trag tare ca să pot înainta, însă rezultatele care se întrezăreau m-au motivat extrem.

Derulând scenariul cu o viteză puţintel mai mare vă pot spune că m-am înscris la facultatea de psihologie pe care spre fericirea mea am reuşit să o şi duc la capăt. Nu doar facultatea, ci şi masteratul de psihoterapii şi psihologie clinică! În paralel, m-am înscris şi la formare în psihoterapie prin analiză tranzacţională, o şcoală care mi-a adus beneficii serioase pe planul autocunoaşterii şi dezvoltării personale.

Am participat la o sumedenie de workshopuri, iar de-a lungul anilor, am avut ocazia şi onoarea să învăţ de la traineri şi terapeuţi de calibru internaţional precum Cezara Daşu, Alina Zamoşteanu, Daniel Ciucur, Ali Baeram, Daniel Muranyi, Bogdan Şerbănescu,  John Paar, Anne de Graaf, Helene Cadot, Anne-Marie Linnenkamp, Marijke Wusten, Giles Barrow, Sari van Poelje, Lynda Tongue, Alexandra Piotrowska, Birgitta R. Heiller, Kyriaki Polychroni, Sid Abdellaoui, Bernard Gangloff şi alţii.

Pe lângă aceste persoane pe care am avut ocazia să le întâlnesc faţă în faţă, am învăţat foarte multe şi de la oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată în persoană, participând la diverse workshop-uri, cursuri şi seminarii prin internet, din ţară, dar mai ales din străinătate. Lista celor de la care am învăţat câte ceva este mult prea lungă pentru a fi prezentată aici. Învăţ multe, zi de zi, inclusiv de la clienţii mei! Sunt recunoscător fiecăruia în parte pentru contribuţia adusă la eu cel de astăzi.

În momentul de faţă fac o a doua formare în psihoterapie pentru a putea fi un psihoterapeut şi mai competent. Încă de pe băncile facultăţii mi-a plăcut foarte mult psihoterapia de familie şi cuplu, motiv pentru care am considerat că mi-ar fi de folos să fac şi această formare. Aşa că, m-am apucat de ea.

Cam atât despre mine!

Cu prietenie,
Iosif

P.S. Dacă doreşti să vezi un mini CV, click aici.