Autocunoaştere,  Psihologie generală

Conducerea preventiva și defensivă a automobilului și psihologia umană

curs.titiaur.ro/

Nu vă voi spune câte accidente auto au loc în întreaga lume datorită conducătorilor auto care nu-și pot controla mașina sau nu se pot controla pe sine. Știm cu toții că sunt mult prea multe, iar aceste accidente adesea sunt soldate cu răniți sau morți și generează foarte multă suferință fizică și psihică.

Iată de ce, este extrem de important să fim atenți la mașina pe care o conducem, dar și la starea noastră psihică.

Este important să putem conștientiza riscul și să îl recunoaștem în trafic. Pentru a reduce la minim riscurile, trebuie să avem o conduită preventivă și să conducem într-o manieră defensivă.

Conduita preventivă în condusul mașinii înseamnă să cunoaștem legislația rutieră și să o respectăm. Să fim vigilenți în trafic pentru a sesiza cât mai repede eventuale pericole, să căutăm să prevedem și să anticipăm situațiile de risc și nu în ultimul rând, să dezvoltăm o îndemânare cât mai bună pentru a efectua rapid și corect manevrele necesare pentru a evita pericolele.

Un alt aspect extrem de important este psihologia condusului, sau altfel spus, stilul de condus pe care îl adoptăm.

Au fost identificate câteva stiluri de condus care ies adesea în evidență, putând duce la serioase probleme.

Tipul de condus furios

Stilul de condus furios și ostil este caracterizat prin comportamente precum înjuratul, claxonatul, blițuitul, ș.a.m.d. Acest stil de condus este manifestat preponderent de bărbații tineri, dar nu numai de către ei.

Furia este ceva firesc, însă modul în care o manifestăm poate face diferența. Aceste comportamente sunt periculoase atât în trafic cât și pentru cel care le manifestă, pentru sănătatea lui psihică – emoțională – și chiar fizică.

Este recomandat să avem grijă de starea noastră emoțională, astfel încât să putem conduce autovehiculul cât mai liniștiți și calmi cu putință. În gestionarea furiei este de mare folos consilierea psihologică și psihoterapia.

Stilul de conducere nesăbuit și neglijent

Persoanele care adoptă acest stil tind să fie neînfricate, își asumă multe riscuri în trafic și chiar se bucură de risc și de adrenalina pe care o primesc din încălcarea legislației rutiere. Și acest comportament este mai degrabă manifestat de bărbații tineri decât de femei sau de persoanele mai în vârstă.

Stilul de condus anxios

Acest stil de condus este utilizat mai mult de femei decât de bărbați și nu depinde de vârstă la fel de mult ca de anii de experiență în conducerea automobilului. Cu alte cuvinte, dacă sunteți o femeie cu puțină experiență în conducerea mașinii, este foarte probabil să adoptați acest stil de condus. Desigur că acest stil de condus se poate manifesta și la bărbații începători în ale condusului, dar statisticile spun că se manifestă mai rar.

Acest stil de condus poate fi și el clasificat ca fiind periculos, deoarece șoferul este lipsit de încredere, deseori evaluează greșit distanțele și viteza altor vehicule și conduce adesea foarte, foarte încet.

Stilul grijuliu de condus

Acest stil de condus se poate vedea mai des la femei decât la bărbați și mai mult la persoanele în vârstă decât la cele mai tinere. Stilul atent este caracterizat de atenția față de ceilalți participanți la trafic, mai puțină căutare de emoții puternice și un accent mai mare pe atenție.

Oamenii care adoptă acest stil de condus tind să fie plăcuți și calzi, conștiincioși, sensibili și capabili să facă față anxietății într-un mod sănătos.

În general, acest stil de condus este adoptat de oamenii care nu caută senzații tari, ceea ce se traduce printr-o conducere calmă și sigură.

Vedem așadar că sunt multe aspecte importante pe care trebuie să le avem în vedere pentru a reduce riscurile unui accident.

Pe de o parte sunt aspectele care țin de cunoașterea legislației rutiere, a automobilului și pe de altă parte, a stilului de condus, adică a psihologiei noastre interne.

Pentru cei care doresc să învețe să conducă preventiv și defensiv, recomand cu drag cursul online de conducere defensivă a lui Titi Aur, o somitate deja în acest domeniu. Vezi aici.

Dacă observați că vă este greu să conduceți liniștiți și emoțiile puternice vă dau târcoale, vă stau la dispoziție pentru consiliere psihologică sau psihoterapie online.

În încheiere, vă doresc să nu aveți parte de incidente nefericite în trafic și să vă bucurați de condus!

Iosif Szenasi este psiholog, psihoterapeut, coach şi trainer de dezvoltare personală.

Activitatea sa principală se desfăşoară la cabinetul din Timişoara, dar oferă de asemenea şi şedinţe de psihoterapie, consiliere psihologică, coaching şi training online, atât în limba română cât şi în limba engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!