Psihologie generală,  Psihoterapii

De ce în această perioadă este bine să apelăm la psihoterapia online

Astăzi am avut ultima zi în care am mai lucrat și la cabinet pe timpul pandemiei de CoViD-19. De ceva vreme am mutat aproape toate ședințele în mediul online, dar am mai lăsat câteva și la cabinet cu cei care nu puteau lucra online din varii motive. Astăzi însă am hotărât să lucrez exclusiv online. Iată de ce am luat această decizie și de ce vă recomand și vouă să faceți la fel!

Sars-CoV-2 nu e doar un simplu virus precum cel gripal

Oamenii nu înțeleg că ceea ce se întâmplă acum este ceva serios. Deși statisticile sunt clare, mulți se comportă ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat, ca și cum ar fi invincibili, imortali.

Fiecare dintre noi trebuie să contribuim la reducerea pandemiei cât de mult putem!

Dacă eu mă duc la cabinet, oamenii vin la mine. Asta înseamnă cel puțin doi oameni în plus pe străzi, oameni care ar putea da sau lua virusul, chiar fără să știe acest lucru.

Oamenii nu respectă indicațiile specialiștilor

Tendințele și obișnuințele oamenilor sunt greu de schimbat. În ciuda situației în care ne aflăm, oamenii încă nu își igienizează mâinile, încă vor să dea mâna când ne vedem, încă nu respectă protocoalele de igienă și desconsideră riscurile.

Oamenii încă folosesc banii cash. Și nu doar că îi folosesc! Îi scuipă ca să-i poată număra mai ușor și apoi îi dau și altora. Scuipat-mână-gură-bani nu e o idee bună NICIODATĂ!

Stresul este în continuă creștere

Să stăm acasă și să nu știm ce urmează nu este ușor! Situația este una anxiogenă și multora dintre noi ne este greu să ne găsim liniștea. A discuta cu un specialist în igiena mentală în această perioadă ar putea fi ceea ce avem nevoie pentru a trece mai ușor peste acestă criză.

Psihoterapie online

Avantajele psihoterapiei sau a consilierii psihologice online

A lucra la cabinet sau online nu este același lucru și aproape oricând aș vota pentru lucrul la cabinet. Experiența directă și nemijlocită cu clientul este mult mai bună la cabinet. Acum însă situația este una specială. Acum e vremea să ne adaptăm și să folosim tehnologia în favoarea noastră.

A lucra online înseamnă în primul rând a crește șansele de a rămâne sănătoși noi și cei apropiați nouă! Apoi, înseamnă economie de timp și de bani. Nu mai trebuie să ne deplasăm până la cabinet dând bani pe combustibil și poluând aerul. Plătind online nu mai trebuie să ne asigurăm că avem la noi cash – deși la mine la cabinet se poate plăti și cu POS. Astfel, ne scutim de microbii și virușii de pe bancnotele mult scuipate și plimbate de la om la om. Nu doar că spălarea banilor ar trebui să fie legală, ci ar trebui ca Statul însuși să facă asta! :)

Un alt avantaj important al psihoterapiei online este și faptul că puteți avea acces la serviciile unui profesionist de oriunde v-ați afla. Am lucrat cu oameni din Italia, Germania, Austria, Emiratele Arabe, etc. În ceea ce ne privește pe noi, românii, am lucrat atât cu cei din diverse orașe mai mari sau mai mici cât și cu cei din satele mai îndepărtate. Distanța nu mai este un impediment, doar internet să avem. Iar, dacă vorbiți limba engleză, până și bariera de limbă cade. Sunt tot mai mulți terapeuți care fac terapie și în limbi străine.

Încercați așadar cu încredere psihoterapia sau consilierea psihologică online. Veți vedea că și prin această metodă se pot obține rezultate excelente! Eu lucrez și online de câțiva ani și pot spune că funcționează foarte bine!

Iosif Szenasi este psiholog, psihoterapeut, coach şi trainer de dezvoltare personală.

Activitatea sa principală se desfăşoară la cabinetul din Timişoara, dar oferă de asemenea şi şedinţe de psihoterapie, consiliere psihologică, coaching şi training online, atât în limba română cât şi în limba engleză.

0722.43.83.83

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!