Analiză tranzacţională

Disonanta cognitiva. De ce in anumite momente nu putem accepta evidentul?

Scenariul de viata pe care ni-l scriem in copilarie este ceea ce ne conduce viata de adult. Pentru a putea duce la bun sfarsit scenariul nostru de viata alegem cu mare atentie actorii principali, pe cei secundari, dar chiar si figurantii. Totul in jurul nostru trebuie sa confirme scenariul pe care ni l-am scris.

Spre exemplu, daca scenariul meu de viata imi spune ca aceasta lume este una nesigura, viata este grea iar oamenii sunt rai, imi voi conduce viata in asa fel incat sa imi confirm aceasta convingere. Mai mult sau mai putin constient, am sa ma pun in situatii in care se va intampla ceea ce trebuie sa se intample pentru a confirma acest lucru. De exemplu, voi avea incredere oarba in oameni care au dat semnale ca nu merita increderea mea, iar atunci cand ei fac ceea ce ma astept sa faca, imi spun: “Vezi?! Am zis eu ca oamenii sunt naspa!”

Un om care are o puternica credinta ca oamenii sunt rai accepta cu greu faptul ca poate nu sunt chiar toti oamenii rai si ca poate ii atrage pe cei rai, desi nu isi doreste asta. Uneori ajungem chiar sa ii provocam pe oameni sa fie rai pentru a ne confirma scenariul.

Cand incercam sa le aratam oamenilor dovezi clare in acest sens, le este greu sa le accepte ca fiind valide. Traiesc un puternic sentiment de neliniste si agitatie interna pe care psihologii il numesc disonanta cognitiva. De fapt, psihosociologul Leon Festinger a definit acest concept, noi ceilalti doar il utilizam.

Pe de o parte este credinta ca “oamenii sunt rai”, iar pe de alta parte este ceea ce ne spune ratiunea: “unii oameni sunt de incredere.”

Credintele noastre sunt atat de importante pentru noi incat uneori am face orice pentru a le proteja si mentine. Asa ajungem sa rationalizam, desconsideram, ignoram si chiar sa negam tot ceea ce nu se potriveste cu credintele noastre. Atitudinile, credintele si actiunile noastre ajung sa intre in conflict intre ele iar constientizarea acestui lucru ne creeaza stres psihologic.

Sa luam un alt exemplu. Sa zicem ca un prieten isi doreste sa slabeasca si merge la un nutritionist care ii spune ce are si ce nu are voie sa manance, cand, cat, s.a.m.d. Prietenul nostru este fericit ca este pe calea cea buna spre corpul pe care doreste sa il aiba, dar la un moment dat i se face pofta sa manance un anumit fel de mancare de pe lista celor interzise. Ratiunea ii spune ca este important sa se tina de plan, insa acest lucru nu il retine de la a-si comanda felul de mancare pe care si-l doreste.

Putem observa si in acest exemplu ca cognitiile (nu este bine sa mananc acel aliment) si comportamentul (dar imi este pofta, asa ca il mananc) sunt in conflict. Stresul pe care il resimte prietenul nostru este foarte mare si are cateva cai de actiune pentru a-l reduce sau elimina.

Cum scapam de disonanta cognitiva?

Disonanta cognitiva este despre inconsistenta. Cand doua sau mai multe credinte sau comportamente nu sunt consistente (se bat cap in cap), apare disonanta. Haideti sa luam un caz concret pentru ca totul sa fie cat mai clar. Sa zicem ca vrei sa slabesti, dar iti place extrem de tare sa mananci pizza, ceea stii ca nu te va ajuta sa slabesti.

Iata ce poti face in acest caz pentru a reduce stresul psihologic (disonanta cognitiva) pe care il resimti.

#1. Schimba gandul

O solutie de a scapa de disonanta este sa schimbam gandurile care sunt incongruente. Am vazut asta in exemplul de mai sus. Daca stiu ca nu imi face bine la talie, dar vreau totusi sa consum pizza, imi pot spune ca este okay sa o consum totusi in cantitati mai mici, sau din cand in cand. O (felie de) pizza consumata odata pe luna nu este chiar asa o piedica mare in calea slabirii.

#2. Schimba comportamentul

Daca tot am constientizat ca pizza nu imi face bine, ar fi o varianta si sa nu il mai consum. Este nevoie de motivatie puternica si vointa, insa este posibil.

#3. Adauga ganduri noi

O alta optiune este sa iti spui asa: Sigur, consumul de pizza nu este indicat in procesul de slabire, dar in rest respect indicatiile nutritionistului si fac si sport. As putea sa consum mai multe fructe si legume crude si as putea face putin mai mult sport in ziua cand mananc pizza, iar astfel as creste numarul de calorii consumate si nu m-as ingrasa.

#4. Trivializeaza chestiunea

Aceasta nu este neaparat o varianta buna pe termen lung, insa este ceva ce putem facem pentru a reduce stresul. Ne putem spune: “Da, stiu ca pizza nu imi face bine si ca o sa ma ingras, dar pana la urma, ce atata stres? Asta e!”

Prin aceasta abordare disonanta cognitiva se rezolva, dar problema de fond persista. Imaginea de sine se poate deteriora in timp, putem intra in depresie, ne putem inbolnavi, s.a.m.d.

Disonanta cognitiva nu aduce stres doar la nivel psihologic, ci are ca urmare si stres fizic. Uneori resimtim disconfortul inclusiv la nivel corporal, asa ca facem tot ce putem sa scapam de el. Este important insa sa rezolvam in mod optim problema de fond, nu doar sa reducem cu orice pret stresul de moment.

Alegerea ne apartine si este important sa fim constienti ca alegerile noastre au consecinte pe termen lung. Este important sa constientizam ca putem alege ceea ce este mai bine pentru noi pe termen lung si ca putem apela la ajutor de specialitate pentru implementarea alegerilor sanatoase, atunci cand simtim ca ne este greu sa controlam singuri situatia. Sedintele de autocunoastere si dezvoltare persoanala sunt de mare folos in acest sens, iar atunci cand este vorba despre ceva din scenariul nostru de viata care ne pune bete in roata, acest aspect se poate rezolva prin psihoterapie.

Iosif Szenasi este psiholog, psihoterapeut, coach şi trainer de dezvoltare personală.

Activitatea sa principală se desfăşoară la cabinetul din Timişoara, dar oferă de asemenea şi şedinţe de psihoterapie, consiliere psihologică, coaching şi training online, atât în limba română cât şi în limba engleză.

0722.43.83.83

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!