Psihologie generală

Etapele psihologice ale divortului

Despărţirea de partenerul de viaţă este unul dintre cele mai grele momente din viaţa oamenilor. De cele mai multe ori, dacă nu amândoi, măcar unul dintre cei doi, percepe despărţirea ca fiind o adevărată traumă. Procesul prin care trecem atunci când se încheie o relaţie în care am investit emoţional (şi nu numai!) este resimţit ca un veritabil proces de doliu. Iată de ce, noi psihoterapeuţii, abordăm această situaţie întocmai ca pe un proces de doliu.

Iată care sunt etapele psihologice ale divorţului sau al acestui proces de doliu!

  1. Negarea – Stadiul „Nu poate fi adevărat!”;
  2. Mânia – Stadiul „De ce mi se întâmplă tocmai mie?!”;
  3. Negocierea – Stadiul „Eu voi face asta, tu vei face asta..”;
  4. Depresia – Stadiul „S-a întâmplat cu adevărat!”;
  5. Acceptarea – Stadiul „Asta este ceea ce s-a întâmplat.”;

Despre cele 5 etape ale durerii a scris şi psihologul Elisabeth Kubler-Ross în cartea ei, „Despre moarte şi a muri. Harta marii transformări” (vezi aici). Haideţi să luăm fiecare etapa în parte pentru a vedea care sunt trăirile pe care le avem atunci când le experimentăm.

Stadiul de negare

În acest stadiu întâmpinăm dificultăţi în a accepta că relaţia s-a terminat. Încercând să ne protejăm de durerea pe care o resimţim, negăm cât putem realitatea.  La un moment dat însă, conştientizăm că nu putem nega la nesfârşit ceea ce este evident. Atunci trecem la următoarea etapă.

Stadiul de mânie

Dupa ce am încercat din răsputeri să susţinem că nu ni s-a întâmplat tocmai nouă această nenorocire, realizăm că ni s-a întâmplat. În acest moment devenim mânioşi şi căutăm răspunsuri la întrebarea „De ce tocmai mie?!”  Mânia este încă o maniera prin care căutam să ţinem durerea la distanţă. Sub mânie este durere!

Stadiul de negociere

În acest stadiu căutăm să vedem dacă mai este ceva ce putem face pentru a aduce înapoi persoana care a ales să plece, pentru a reface relaţia sau, măcar pentru a rămâne prieteni. Este un stadiu presărat cu regrete cu privire la ce a fost, la greşelile care au fost făcute şi la lucrurile bune care nu au fost făcute atunci când ar fi trebuit.

Stadiul de tristeţe (depresie)

Tristeţea este ceva firesc atunci când ne despărţim de cineva drag, când suferim o pierdere. Dacă însă durează prea mult, este posibil ca ceea ce experimentăm să nu mai fie o tristeţe firească, ci poate depresie. În această etapă sunt blocaţi cei mai mulţi dintre cei care apelează la psihoterapie. Şi acest stadiu este important şi firesc şi precede următorul stadiu: acceptarea.

Stadiul de acceptare

Acest ultim stadiu încheie acest proces de despărţire. Nici stadiul de acceptare nu este fără durere, însă deja vedem lucrurile mai lucid şi mai detasat emoţional. Subliniez că aici nu vorbim despre resemnare, ci despre acceptare!

Resemnarea înseamnă o complacere dureroasă. Ne resemnăm că nu se poate altfel, dar încă simţim durere atunci când ne gândim că lucrurile nu sunt aşa cum am vrea noi să fie. Încă luptăm!

În cazul acceptării însă, depăşim această situaţie şi lăsăm durerea şi regretele în urmă, orientându-ne cu timpul către o nouă relaţie.

Fiecare pas din aceste etape este important şi trebuie să îl experimentăm pe deplin. Nu putem sări peste niciun pas! Putem scăpa de durerea unei despărţiri doar prin experimentarea acestor etape. Sigur, nu este necesar să rămânem prea mult timp în vreo etapa şi, dacă observăm ca suntem blocaţi, este indicat să apelăm la suport psihologic.

Psihoterapia în caz de divorţ sau despărţire ne poate ajuta să găsim răspunsurile pe care le căutam şi să trecem mai uşor prin durerea care însoţeştea aceste stadii.

Dacă avem în viaţa noastră oameni care ne sunt dragi, pierderea lor este aproape inevitabilă – oamenii vin şi pleacă, se nasc şi mor. Dacă însă cunoaştem etapele prin care trecem după o asemenea pierdere, ne poate fi mai uşor să facem faţă situaţiei.

Dacă sunteţi în acest moment intr-un proces de divorţ, vă doresc o trecere cât mai lină prin aceste etape!

Iosif Szenasi este psiholog, psihoterapeut, coach şi trainer de dezvoltare personală. Oferă şedinţe de psihoterapie, consiliere psihologică, coaching şi training, atât pentru indivizi cât și pentru companii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *