Colesterol crescut? Fii calm! Ia niste statine!

„Colesterolul crescut nu este bun, este periculos!” – probabil ca ati auzit foarte des aceasta afirmatie si sunteti de acord cu ea.

Daca ai colesterolul crescut, medicul iti va spune: „Fii calm! Ia niste statine!”

Adica, daca ai colesterolul total peste 200 mg/dl sau colesterolul „rau” peste 100 mg/dl, medicul (alopat¹Exista si abordari holistice in medicina, precum sunt spre exemplu medicina naturista, homeopatiea ș.a.) iti va recomanda si prescrie sa iei medicamentele numite statine si te va trimite la plimbare.

„Ia astea si totul va fi bine!” – ti se va spune.

Ceea ce nu ti se spune este ca:

1. Habar nu au ce anume a generat cresterea colesterolului. Sigur, putem da vina pe dieta, dar.. o fi asta totul?! O fi de vina numai grasimea animala pe care o mancam uneori? Nu exista nicio alta cauza pentru care colesterolul ar putea creste? Si, daca produsele de origine animala sunt de vina, nu mai bine ne apucam sa ne alimentam cu produse de origine vegetala si ne vindecam natural?

2. Colesterolul din organism nu creste degeaba si nu mereu este indicat sa il scadem. Uneori, a-l scadea inseamna a face rau.

..si, in fine, cireasa de pe tort,

3. „Numarul necesar pentru a trata„. In traducere libera, paritatea nu este de 1 la 1. Adica, doar un anumit procent din pacientii care iau un anumit medicament au si beneficii de pe urma ingurgitarii acesteia.

Ne asteptam ca ceea ce ne prescrie medicul sa ne fie de folos. Lucrurile insa nu stau chiar asa.. In cazul statinelor, este nevoie ca 300 de oameni sa ia medicatia pana ca unul dintre acestia sa fie ajutat de aceasta²Studiu realizat de Jerome Groopman si Pamela Hartzband, confirmat de Bloomberg. Vezi cartea „Your Medical Mind: How to Decide What Is Right for You”.. Adica, in cazul a 299 de oameni din 300, medicatia nu este spre beneficiul lor. 300 de oameni trebuie sa ia medicatia timp de un an pentru ca in cazul numai unuia dintre ei, o boala despre care se presupune ca apare din cauza colesterolului crescut, sa fie prevenita.

Desigur, mai este un aspect despre care nu ni se spune..

4. Efectele secundare ale statinelor. Acestea apar in 5% dintre pacienti. Dureri severe de muschi, probleme cu incheieturile, probleme gastrointestinale, etc.

Veti spune poate ca 5% nu este asa de mult. Poate merita sa luam medicatia totusi. Asa o fi? Sa ne aducem aminte de esantionul nostru: 300 de oameni. 5% din 300 reprezinta 15 oameni! Adica, sunt sanse de 15 ori mai mari ca medicatia sa ne faca mai degraba rau decat bine.

Avand o vedere de ansamblu asupra unei situatii, putem sa luam o decizie mult mai buna decat daca am privi situatia superficial.

Statinele si psihologia

Vedem asadar ca lucrurile uneori nu sunt asa de simple cum pot parea la inceput. Ceva similar se intampla si in psihologie. Am putea spune ca sa fim extrem de furiosi sau tristi nu este bine si ca experimentam acele emotii datorita unui dezechilibru chimic din creier. Prin urmare, este nevoie sa restabilim acest dezechilibru si, cum altfel daca nu prin medicatie?

Aceasta gandire este una extrem de simplista. Prin aceasta abordare, nici macar nu trebuie sa stim ce provoaca dezechilibrul, nici macar nu trebuie sa dovedim existenta unui dezechilibru in cazul fiecarui pacient in parte. Este suficient sa prescriem medicatia potrivita si totul se reechilibreaza.

De ar fi atat de simplu..

Mergand pe premiza existentei dezechilibrului neurotransmitatorilor, cum ar fi insa daca acel dezechilibru din creier sa fi fost creat in timp de gandurile, sentimentele si comportamentul nostru?

Daca raspunsul este „Da, este posibil!„, atunci o fi oare posibil ca echilibrul sa poata fi restabilit prin modificarea gandurilor, sentimentelor si comportamentului nostru? Eu cred ca da!

Cred ca, la fel cum medicatia poate actiona direct asupra acestor neurotransmitatori, o poate face si psihoterapia, indirect. Prin optimizarea modului nostru de gandire si prin reconectarea cu emotiile noastre schimbam automat si comportamentul nostru. Aceasta schimbare pe care o facem in viata noastra va determina si schimbari la nivelul creierului nostru.

Desigur, psihoterapia, la fel ca si medicatia de altfel, nu functioneaza mereu si nu este indicata sau suficienta chiar in orice situatie. Cred ca in anumite cazuri de patologii psihiatrice, o abordare buna este sa mergem in paralel, atat cu farmacoterapie cat si cu psihoterapie. Lucru de altfel sugerat si de tot mai multe studii stiintifice³Vezi Mind, Brain and Psychotherapy, de Hitesh C. Sheth.

In concluzie..

Important: Nu spun ca medicatia nu este buna si ca trebuie sa o aruncam la gunoi! In niciun caz! Spun insa ca trebuie sa cantarim bine necesitatea luarii medicatiei si sa fim constienti si de faptul ca felul nostru de a fi afecteaza felul in care ne simtim, atat fizic cat si emotional.

Fie ca vorbim despre anxietate, depresie sau alt ceva similar, trebuie sa cautam sa aflam ce anume a generat starea in care suntem. De cele mai multe ori explicatia nu este una simpla. X rareori genereaza Y. De cele mai multe ori Y este generat si influentat nu doar de X, ci si de A, B si C. Asadar, trebuie sa avem o abordare holistica, sistemica.

Simptomele psihologice pe care le experimentam au un anumit rol. A le indeparta de indata cu orice pret nu este neaparat si solutia cea mai buna. Daca nu intelegem clar care este rostul simptomelor, putem face mai mult rau decat bine grabindu-ne sa facem cumva sa le indepartam.

Cred ca scopul psihoterapiei ar trebui sa fie mai degraba intelegerea rolului simptomului decat scaparea de acesta.

Autocunoasterea este un pas extrem de important in optimizarea vietii noastre!