Psihoterapia sistemică de familie

Atunci cand vorbim despre psihoterapie de familie intelegem participarea la sedinte a intregii familii. In acest caz, clientul nostru nu este individul X, ca in cazul psihoterapiei individuale, ci familia X.

Desigur, familiile venite la psihoterapie pot fi abordate din mai multe perspective. Desi prima mea formare in psihoterapie este prin abordarea numita analiza tranzactionala¹Analiza tranzacțională, cunoscută și ca AT, este o metodă utilizată în psihoterapie, psihologie organizațională, consiliere psihologică și psihologie educațională. Conceptele cu care lucrează analiza tranzacțională sunt de natură psihanalitică, umanistă și cognitivă., in cazul familiilor practic predominant a doua mea formare in psihoterapie, si anume abordarea (psihoterapia) sistemica.

Ce este psihoterapia sistemica de familie si cuplu

In aceasta abordare vedem famila ca fiind un sistem, iar membrii ei consideram ca alcatuiesc subsisteme (ex. subsistemul parintilor, copiiilor, etc.). Acest lucru inseamna ca oamenii se afla intr-o relatie interdependenta intre ei si au creat si respecta legile (regulile) sistemului din care fac parte.

Atunci cand un client vine la psihoterapie cu o boala sau o anumita tulburare, sa zicem anxietate, in cele mai multe abordari vom vedea clientul de sine statator si vom incerca sa identificam ce anume din modul sau de a fi si gandi a generat aceasta anxietate si ce este de facut pentru a o reduce. In abordarea sistemica insa, vorbim despre psihoterapie de familie si invitam la terapie intreaga familie si ne intereseaza nu doar ceea ce simte si crede „pacientul identificat” (membrul sistemului care manifesta un anumit simptom), ci ne intereseaza in mod special tranzactiile (relatiile) pe care le au oamenii din fata noastra unul cu celalalt.

In abordarea sistemica oferim aceeasi atentie fiecarui membru al familiei in parte. Relatia dintre membrii familiei consideram ca in anumite cazuri poate genera si intretine, dar si face inutil, simptomul pe care il manifesta pacientul identificat. Acesta este motivul pentru care abordam cu foarte mare atentie relatiile dintre oameni.

Lucrand din perspectiva sistemica putem imbunatati relatia dintre membrii sistemului (familiei), astfel incat sistemul sa nu mai genereze simptomul manifestat de pacientul identificat. Folosim termenul de pacient identificat pentru ca, asa cum spuneam mai sus, noi nu consideram ca persoana cu anxietate este pacientul, ci intreaga familie. Cu alte cuvinte, desi simptomul este manifestat de o anumita persoana, in abordarea sistemica consideram ca simptomul este al sistemului, nu al persoanei. Persoana cu anxietate este doar purtatorul simptomului familiei.

Adesea, schimbarea relatiilor dintre membrii familiei conduce la modificari in starile interioare ale pacientului identificat sau chiar la disparitia simptomelor problematice. Acest lucru face ca si tratamentul medicamentos (atunci cand este cazul) sa mearga mai bine, iar membrul familiei care ia medicatie, nemaiavand simptome, sa poata iesi mai repede de pe medicatie.

Psihoterapia de familie sistemica se poate face prin mai multe perspective teoretice. Unele dintre cele mai cunoscute sunt: terapia structurala, strategica, transgenerationala, experentiala de familie, cognitiv-comportamentala sistemica, narativa, focalizata pe solutie (de scurta durata), etc. Eu lucrez preponderent cu modelul structural.

Terapia sistemica nu incearca nici sa „trateze cauza”, nici simptomele. Mai degraba cauta sa dea sistemelor vii cate un imbold care sa ii ajute sa dezvolte impreuna noi tipare de relationare, adoptand o noua structura organizationala care sa le permita cresterea.²Arist von Schlippe and Jochen Schweitzer, Lehrbuch der Systemischen Therapie und Beratung (Göttingen: Vandenhoeck & Ruprecht) 1998, p 93.

Pornind de la citatul de mai sus, mentionez ca eu nu etichetez si nu invinuiesc nici pacientul identificat, nici vreun alt membru al familiei, nici familia in intregime, ci caut sa indemn familia la noi tipare relationale care pot aduce schimbarea pe care ei o cauta. Cred foarte tare in ce spunea Virginia Satir: pentru a schimba un comportament trebuie sa invatam / incercam ceva nou. Daca omul invata comportamente noi, productive, le va lasa de bunavoie pe cele vechi, neproductive.

De aceea, eu caut sa ajut oamenii sa devina constienti de resursele lor interioare si sa si le acceseze, sa invete lucruri noi, sa practice comportamente noi si sa faca alegeri care sa duca la comportamente mai sanatoase.

Cativa dintre pionerii terapiilor de familie sunt: Salvador Minuchin, Nathan Ackerman, Murray Bowen, Carl Whitaker, Virginia Satir, Ivan Boszormenyi-Nagy, Paul Watzlawick, Gregory Bateson, Jay Haley, Donald D. Jackson, John Weakland³https://en.wikipedia.org/wiki/Family_therapy.

Terapia de familie sistemica merita in mod cert incercata. Exista mai multe studii stiintifice care au aratat deja eficienta acesteia⁴Vezi, spre exemplu, „A preview of the efficiency of systemic family therapy in treatment of children with posttraumatic stress disorder developed after car accident” aici. .

Daca aceasta abordare vi se pare interesanta, va invit sa cititi cartile de psihoterapie de familie pe care le recomand eu.