Autocunoaştere,  Materiale video pentru dezvoltarea ta personală şi spirituală,  Psihoterapie de familie

Relaţiile sunt dificile, dar de ce?

Ce face ca relațiile să fie dificile? Iată întrebarea la care înceară să ofere un răspuns psihoterapeutul de cuplu, Stan Tatkin.

Discursul său de mai jos a fost susținut la un eveniment TEDx folosind formatul conferinței TED, dar organizat independent de o comunitate locală. Aflați mai multe la http://ted.com/tedx

Relațiile sunt dificile. Dar dacă motivul nu ești tu sau ea, sexul sau banii, sau chiar cine adună șosetele de pe jos? Cum ar fi dacă ar exista un motiv mai primitiv?

În acest discurs, expertul în relații, Stan Tatkin, explorează din perspectiva neuroștiinței motivul pentru care ne certăm – și modul în care putem da o șansă relației noastre.

Stan Tatkin, PsyD, MFT, este un psiholog clinician, cercetător, profesor și dezvoltator al unei abordări psihobiologice a terapiei de cuplu (PACT). Are un cabinet în Calabasas, CA, unde s-a specializat în ultimii 15 ani în lucrul cu cupluri și indivizi care doresc să fie implicați în relații. El și soția sa, Tracey Boldemann-Tatkin, au dezvoltat Institutul PACT în scopul instruirii altor psihoterapeuți pentru a utiliza această metodă în cabinetele lor.

Vă invit să vedeți mai jos discursul lui Stan și, pentru mai multă claritate, sub materialul video veți găsi transcrierea discursului.

Vă doresc audiție și lectură cu folos!

„Relaţiile sunt dificile. Toată lumea ştie asta. Majoritatea oamenilor cred că este din cauza banilor, sexului, copiilor, locului de muncă sau că e legat de cine adună şosetele de prin casă.

Unii cred că are de-a face cu faptul că pur şi simplu nu suntem potriviţi unul cu celălalt, sau că nu avem destule în comun. Nu e vorba doar despre tu, el sau ea.

De fapt, nu este nimic mai dificil pe planetă decât o altă persoană. Gândiţi-vă la asta.

Cu toţii suntem dificili, venim în fiecare nouă relaţie dorind să fie uşor, dar venim şi cu experienţele noastre dureroase nerezolvate din relaţiile precedente.

Între iubire şi muncă, iubirea este mult mai complex şi provocatoare. Motivul se bazează mult pe reflexele noastre neurobiologice automate. Daţi-mi voie să explic.

Să începem cu acel neocortex extravagant, zonele corticale superioare. Pentru simplitate,

haideţi să le numim ambasadorii voștri. Ambasadorii voștri sunt foarte deștepți, contemplativi, dar înceţi; iar funcţionarea lor este foarte costisitoare.

Sunt foarte buni în planificare, predicție, organizare, limbaj și, dacă pot fi sincer, sunt foarte buni și în a o da în bară. Când vă gândiţi la logică și la rațiune, gândiţi-vă la ambasadori.

Zonele subcorticale ale creierului vostru, hai să le numim primitivii voștri, sunt foarte rapide, bazate pe memorie, automate și foarte economice.

Sunt implicate în dragoste și sex, dar și în detectarea amenințărilor prin scanarea fețelor periculoase,

vocilor, gesturilor, mișcărilor, precum și a cuvintelor și frazelor periculoase.

Când vă gândiți la „luptă sau fugi”, gândiți-vă la primitivi. Datorită primitivilor voștri, ziua voastră e automatizată 99%. Ambasadorii voștri adoră noutatea, dar trebuie să o predea primitivilor voștri în vederea conservării resurselor.

Nu vă puteți petrece ziua cu ambasadorii turați la maxim, vi s-ar prăji creierul. Primitivii folosesc ceva

numit memorie procedurală, cunoscut sub numele de memorie corporală, care funcționează astfel: învățați să mergeți cu bicicleta; și la început, primitivii și ambasadorii voștri rulează la maxim pentru a învăța această nouă abilitate, dar foarte curând, primitivii vor automatiza mersul pe bicicletă fără să mai fie nevoie de ambasadori. Trece în memoria procedurală.

Destul de drăguț, nu?

Vă îndrăgostiți de cineva și din nou, creierul vostru se aprinde; vreți să știți totul despre acea persoană. Vreți să o atingeți, să o gustați, să o mirosiți, nu vă mai săturați de ea. Sunteți drogați.

Drogurile naturii, nu acelea!

Dopamina pentru a vrea mai mult, noradrenalina pentru concentrare și atenție,  testosteronul pentru știți voi ce, și un strop de serotonină, astfel încât să puteți fi perseverent și obsedat. Sunteți dependenți neurochimic.

Petreceți tot timpul împreună timp de săptămâni și luni, treaba devine serioasă  și aici începe distracția, pentru că foarte curând, creierul vostru va automatiza această nouă persoană iar creierul ei vă va automatiza pe voi. Este normal să fie așa, așa funcționează creierul.

Va face ca relația să pară mult mai ușoară și vă va conduce la prima mare greșeală pentru că credeți că deja vă cunoașteți și nu mai sunteți atenți, încetați să fiți prezenți pe de-a-ntregul.

Primitivii voștri se bazează pe memoria procedural pentru a face relația să meargă, iar memoria îi include pe toți și tot ce are importanță emoțională în viața voastră.

Creierul vostru primitiv va citi gândurile, sentimentele și intențiile partenerului prin lentila de memorie.

Așadar, este cam așa:

– De ce te uiți așa la mine?
– Nu mă uit la tine nicicum.
– De ce vorbești cu mine pe tonul ăsta?
– Ce ton?
– Încetează!
– Ce?
– Asta!
– Ce?!

Acesta este sunetul a două sisteme nervoase disfuncționale, iar acest lucru este în natura noastră.

Asta se va întâmpla și va fi o problem dacă nu înțelegeți creierul vostru automat.

Ca terapeut de cuplu, vă pot spune că certurile în sine sunt inevitabile. Nu există relație fără conflict.

De fapt, dacă evitați conflictul, veți părea amenințător pentru partenerul vostru.

Adevărata problemă nu este că vă certați. Ci că atunci când o faceți, amenințați că veți părăsi relația.

O relație poate supraviețui certurilor, dar nu poate supraviețui dacă se pierd siguranța și securitatea. Comunicarea, memoria, percepția – toate sunt predispuse la erori.

Comunicarea umană, chiar și într-o zi bună, este groaznică. Ne înțelegem greșit reciproc mare parte din timp; când ne simțim bine, nu ne pasă atât de mult, când nu ne simțim bine, ne pasă mult.

Când stresul crește, comunicarea umană devine mult mai rea. Memoria nu este de încredere. Memoria dă rateuri, oameni buni, și într-o ceartă pentru a cui amintire este corectă, probabil greșiți amândoi.

Percepțiile voastre sunt ca niște oglinzi ce deformează. Percepțiile voastre sunt constant modificate de starea sufletească și de memorie. Vă joacă feste constant. Dacă presupunem că comunicarea, memoria noastră, percepția noastră sunt adevărul real, asta este aroganță și asta ne va pune în dificultate.

Înainte de a continua, vreau să fac o clarificare în legătură cu amenințările: dacă vă aflați într-o relație abuzivă, trebuie să ieșiți. Nu vorbesc de amenințări mari, ci de amenințările mici, de tipul celor cu care ne confruntăm zi de zi pe măsură ce ne călcăm pe bătături și ajungem să ne certăm.

Dar de ce scapă de sub control certurile noastre?

Pentru că timpul real este prea rapid, iar atunci când ne simțim amenințați, acționăm și reacționăm

cu primitivii noștri. Ambasadorii noștri nici măcar nu știu cum am ajuns în situația cu pricina. Asta face să o dăm în bară!

„Am dreptate, la naiba, și iată ce mă va ajuta să dovedesc asta.”

Habar nu aveți despre ce vorbiți… dar păreți atât de încrezători.

Vreau să ajung la partea haioasă. Din moment ce purtăm cu noi propriul laborator de neurobiologie, oriunde mergem, iată câteva experimente pe care le puteți încerca acasă: data viitoare când un moment din relație devine tensionat, schimbați-vă poziția; stați ochi-în-ochi și față-în-față și observați ce se întâmplă. Și, apropo, dacă tindeți să vă certați des la volan, este pentru că stați alături și aruncați câte un ochi; o privire scurtă e un declanșator de amenințare, de aceea nu trebuie să vă certați în mașină sau la telefon, sau prin e-mail or SMS.

Suntem animale vizuale și avem nevoie de ochii noștri pentru a ne regla reciproc sistemele nervoase. Vreau să înțelegeți că ceea ce spun aici se întâmplă tuturor, indiferent de personalitate, experiența anterioară, experiența relațională sau traume. Nu există îngeri sau diavoli aici.

Toți suntem capabili să devenim amenințători, chiar și pentru cei dragi, și suntem capabili să facem greșeli și erori uriașe în comunicare, memorie și percepție. Fiecare dintre noi.

Decizia de a fi într-o relație, decizia de a fi într-o relație asumată, iubitoare, sigură, înseamnă a fi împreună în tranșee și a ne proteja reciproc  de pericolele de afară.

Nu este vorba doar despre a face mereu cum vrem noi. Trebuie să ne protejăm reciproc. Am văzut mult prea multe relații care se termină timpuriu, pentru că oamenii nu pot înțelege acest concept simplu; sarcina majoră este protejarea reciprocă și a face să ne simțim în siguranță.

Lumea este un loc periculos, întotdeauna a fost așa; chiar acum, pare puțin înfricoșătoare. Dacă nu ne păzim spatele unul altuia, cine va face asta?

Vă mulțumesc și vă doresc succes în relațiile voastre!”

Autor text și discurs: Stan Tatkin
Traducere din limba engleză: Iosif Szenasi
© TED

Iosif Szenasi este psiholog, psihoterapeut, coach şi trainer de dezvoltare personală.

Activitatea sa principală se desfăşoară la cabinetul din Timişoara, dar oferă de asemenea şi şedinţe de psihoterapie, consiliere psihologică, coaching şi training online, atât în limba română cât şi în limba engleză.

0722.43.83.83

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!