Supervizarea in psihoterapie

Prima data cand am auzit de supervizare am ramas mut. Sa lucrez sub supervizare imi suna a ceva similar cu eliberarea conditionata, supraveghere, etc. Sincer sa fiu, nu imi placea cum suna cuvantul supervizare si nici acum nu imi place! Ma refer aici strict la cuvant, nu la ce semnifica cuvantul.

In acest articol am sa ma straduiesc sa va ajut pe aceia dintre voi care nu activati in sfera psihologiei sa intelegeti la ce se refera supervizarea in psihoterapie.

Ce este de fapt supervizarea?

Atunci cand un psihoterapeut indeplineste conditiile minime pentru a practica psihoterapia in cabinetul sau, el incepe a lucra sub supervizare. Aceasta este prima treapta profesionala. In acel moment, psihologul este psihoterapeut cu drept de libera practica sub supervizare. Abia ulterior devine psihoterapeut autonom.

Sa nu credeti ca odata devenit autonom nu mai avem nevoie de supervizare! Nu mai suntem obligati ca sa facem supervizare, insa pana si ca psihoterapeut autonom, uneori avem nevoie de supervizare.

Uneori, se intampla ca un psihoterapeut sa aiba un caz (client) la care sa nu fie prea sigur daca abordeaza corect problema. Uneori, psihoterapeutul este nesigur pe sine si poate ajunge chiar la o fundatura, un moment in care nu mai stie ce ar putea sa faca cu un anumit caz. Acestea sunt momentele in care intra in scena supervizarea.

Supervizarea este un proces prin care psihoterapeutul practicant se adreseaza unui supervizor pentru a-i cere un sfat. De regula, supervizorul este o persoana cu mai multa experienta practica decat supervizatul si, de obicei, si cu o formare teoretica mai ampla.

Spre exemplu, pentru a practica psihoterapie AT (analiza tranzactionala), scoala in care am facut eu prima formare in psihoterapie, trebuiesc indeplinite cateva criterii minimale. Le puteti vedea pe site-ul ARAT, aici.

Pentru a putea deveni supervizor este nevoie ca de la etapa de practician „minimal” (sub supervizare) sa ajungem sa obtinem CTA-ul (eng. Certified Transactional Analyst – Analist Tranzactional Certificat), iar apoi gradul PTSTA (Provisional Teaching and Supervising Transactional Analyst – Analist tranzactional cu drept provizoriu de predare si supervizare profesionala) care presupune extra studii si examene. Abia apoi se obtine gradul TSTA, grad la care dispare partea „provizoriu”, profesionistul fiind liber sa predea si sa supervizeze AT. Trecerea prin toate aceste etape presupune mai multi ani, mai multe studii specifice si mai multe examene in fata unor comisii.

Ce se intampla practic intr-o sedinta de supervizare?

O sedinta de supervizare incepe cu supervizatul prezentand cazul despre care vrea sa discute si cererea de supervizare. Apoi, supervizorul exploreaza modul in care a lucrat supervizatul, ce a facut, de ce, si cu ce rezultate. In analiza tranzactionala (la fel ca in mare parte dintre celalalte scoli de terapie) unul dintre primele intrebari este: Care este contractul terapeutic? Adica, ce ati convenit ca veti face impreuna, tu ca terapeut si clientul tau? Care este obiectivul terapeutic? Multe dintre problemele cu care ne confruntam in cabinet apar datorita unui contract deficitar.

Apoi, supervizorul il ajuta pe supervizat sa faca legatura intre partea teoretica a psihoterapiei si partea practica. Felul in care punem in practica ceea ce am invatat este important. Supervizorul nu ii spune supervizatului ce sa faca mura-in-gura, ci il ajuta sa gandeasca cu capul sau, sa gaseasca strategii noi de lucru si, daca este cazul, sa isi recapete increderea in sine si in capacitatea sa de a lucra cu clientii.

In centrul supervizarii se afla clientul/pacientul

Supervizarea are in vedere nu doar ajutarea terapeutului, ci mai ales binele clientului sau pacientului. Unul dintre aspectele de care va avea grija superizorul este ca ceea ce face terapeutul sa nu fie daunator clientului.

Tipuri de supervizare

Supervizarea poate fi de doua feluri: supervizare individuala si supervizare de grup.

Supervizarile de grup se fac de obicei in cadrul workshop-urilor de formare sau la conferinte, iar cele individuale la cabinetul supervizorului sau prin internet/telefon. Cand am inceput eu formarea in AT inca nu erau in Romania supervizori pe Analiza Tranzactionala, motiv pentru care supervizarile se faceau in limba engleza, in cadrul modulelor de formare sau la conferinte, ori ulterior, prin Skype. Supervizarea era un proces complicat pentru ca nu doar ca avea un cost ridicat, mai era nevoie si sa cunoastem o limba straina, deoarece toti trainerii si supervizorii erau straini.

Ambele metode de supervizare pot fi extrem de utile si pot aduce multe informatii si insight-uri care sa ajute psihoterapeutul in practica sa.

Supervizarea este de mare folos nu doar psihoterapeutului, ci si clientului sau! A merge la un psihoterapeut care este inca in supervizare este un lucru bun pentru ca s-ar putea sa aveti parte de fapt de doi terapeuti, terapeutul din cabinet si supervizorul sau.

Asadar, apelati cu incredere si la psihoterapeuti incepatori. Chiar daca ei insisi nu au inca foarte mare experienta, psihoterapeutii sub supervizare pot face o treaba foarte buna pentru ca, pe de o parte au ca suport formarea pe care au parcurs-o, iar pe de alta pe supervizor.

Foarte pe scurt, mentionez ca mai exista si intervizarea, un proces care presupune intalnirea mai multor psihoterapeuti si discutarea cazurilor care le dau de furca.

In final, daca v-a placut acest articol, va invit sa dati share ca sa afle si altii despre psihoterapie! Va multumesc anticipat!