Autocunoaştere,  Psihoterapii

Este suicidul o metoda de a scapa de suferinta?

In munca mea de psihoterapeut am auzit adesea oamenii spunand ca s-au saturat de tot, ca isi doresc sa se arunce in bratele mortii pentru a scapa de tot, pentru totdeauna. Tot mai multi sunt cei care isi doresc sa uite de tot si de toate!

Nu este nevoie de razboaie pentru a reduce populatia planetei. Din pacate, enorm de multi oameni isi pun capat zilelor clipa de clipa. Atat de multi incat numarul deceselor din toate razboaiele si crimele de pana acum la un loc nu reuseste sa depaseasca numarul celor care s-au sinucis. Asta nemai mentionand suicidul pasiv, prin alegerea unui stil extrem de nesanatos de viata!

Suicidul are ca scop scaparea de suferinta

In decursul existenteti noastre ca specie, se pare ca am ajuns la concluzia ca moartea ne scapa de toate durerile. Cum am ajuns la aceasta concluzie? Iata o intrebare extrem de buna! In mod cert nu prin observatie, ci mai degraba printr-o stranie deductie.

Este curios insa ca religiile nu spun ca moartea ne-ar scapa de necazuri, ci mai degraba prezinta moartea ca pe un moment in care omul ajunge la o granita, iar in functie de faptele sale si de credinta sa, va trece sau nu.

Este suicidul solutia?

Daca este sa analizam din perspectiva spirituala situatia, se pare ca suicidul nu este tocmai o idee buna! Suicidul nu ne conduce nici in Rai, nici in Nirvana! Din contra! S-ar putea ca tocmai datorita acestui act sa avem si mai mult de suferit. Prin suicid nu facem altceva decat sa ucidem corpul fizic. Dar, ce ne facem daca mai este ceva dincolo de acesta? Daca corpul fizic nu e totul?

Din perspectiva psihologica am putea spune ca sucidul inchide usa posibilitatilor. Multi sunt cei care au contemplat suicidul sau chiar au incercat sa se sinucida, pentru ca mai apoi sa reuseasca sa depaseasca momentul dificil si sa isi creeze o viata frumoasa.

Ramanand viu, lasam loc posibilitatii de a fi mai bine!

Uneori acest mai bine nu inseamna ca brusc totul devine roz, ci ca in timp gasim in noi resursele necesare pentru a schimba ce poate fi schimbat si a putea suporta ceea ce nu poate fi schimbat.

Este suicidul un gest egoist?

Sinucigasii isi doresc sa scape de durerile fizice si/sau psihice. Ei nu (mai) doresc sa (incerce sa) schimbe ceva in viata lor, ci mai degraba isi doresc sa fuga de durere. Din aceasta perspectiva am putea spune ca suicidul este un gest egoist.

Desigur, unii oameni tocmai datorita celor dragi din preajma lor care ar suferi, aleg sa nu se sinucida. Insa sunt si altii, care aleg sa se sinucida nepasandu-le de durerea pe care o cauzeaza celor din preajma lor. Acestia din urma sunt atat de prinsi in propria lor durere incat nu pot vedea ceea ce se intampla sau se va intampla dupa punerea in act a ultimei lor scene.

Suicidul „eroic”

In zilele noastre, poate mai mult decat oricand, se pare ca avem tot mai des parte si de „eroi” care se sinucid, de cele mai multe ori luand cu ei si alti oameni care se intampla sa fie prin preajma lor. Acesta este un fel de suicid despre care poate am sa scriu cu alta ocazie.

Nimeni nu duce lipsa de un motiv pentru a se sinucide

Cu totii am trecut sau trecem prin momente grele, dificile, prin momente in care efectiv disperam si am vrea pur si simplu sa disparem cu totul. Putem decide sa iesim din scena, sau putem folosi scena pentru a creste personal si spiritual.

Spre exemplu, un copil batut zi de zi poate gasi un sens in suferinta sa prin omul protector care devine ca adult. Traind ceea ce a trait s-a intarit, astfel incat adult fiind, poate fi un suport real pentru cei care sunt mai slabi ca el.

Scopul suferintei

Am o credinta foarte puternica: nicio suferinta, nici macar una, nu vine doar asa, degeaba. Suferinta are un scop, un rost. Doar ca.. rostul suferintei nu este dat de altcineva! Este sarcina noastra sa dam un scop vietii noastre si implicit si suferintei noastre!

Desigur, unii dintre cei care se sinucid sufera de diverse patologii psihiatrice, caz in care omul bolnav nu are puterea sau discernamantul sa dea un sens suferintei sale. In celelalte cazuri insa, merita sa incercam sa dam un sens suferintei noastre.

Cu totul altfel ne asumam o suferinta cu sens decat una fara sens!

In incercarea de a da un sens suferintei noastre merita sa ne intrebam: Cine sunt eu? Cine sunt eu CU ADEVARAT?! Credem intr-o multitudine de mituri despre cine suntem, dar dincolo de aceste mituri, cine suntem?

Identificarea cu suferinta

Se intampla uneori sa ne identificam cu suferinta. In clipele in care nu mai vedem vreo iesire, nu mai exista decat suferinta. Ne contopim cu suferinta in asa maniera incat vrand sa scapam de suferinta, scapam de noi insine. Vrand sa ucidem suferinta, sfarsim prin a ne ucide pe noi insine.

Pentru a scapa de suferinta, un prim pas este dezidentificarea cu ea! Eckhart Tolle numeste aceasta identificare „corpul durerii”. Unii oameni traiesc aproape mereu in acest corp al durerii, in timp ce altii il experimenteaza doar cand si cand. Va recomand sa cititi cartea Puterea prezentului.

Prezent versus trecut-viitor

Durerea devine insuportabila atunci cand ne imaginam ca daca a fost acolo in urma cu o luna, o zi, o clipa, va fi acolo si in clipa, ziua sau luna viitoare. Durerea este crancena atunci cand ne imaginam ca daca in aceasta clipa nu ii gasim un sens, nu ii vom gasi nici in clipa urmatoare.

In acele momente nu mai traim in prezent, ci am fugit intr-o lume a durerii de care, paradoxal!, vrem sa scapam..

Omul poate duce sarcina zilei de astazi, insa nu si sarcina zilei de ieri si maine! Trairea in prezent ne poate usura suferinta!

Ce este de facut?

Daca durerea este aici, inseamna ca a venit sa ne invete ceva! Ce? Asta ramane sa descoperiti voi insiva, fiecare pentru sine, cu sau fara ajutorul unui psihoterapeut!

Va recomand cu tarie sa nu cedati! Dupa fiecare ploaie rasare soarele! Atunci cand pe neasteptate si pe nepregatite ne prinde furtuna si ne uda pana la oase si noi tindem sa tunam si sa fulgeram de suparare. Dar, am fi putut oare prevedea ca va ploua? Are oare un sens acea ploaie? Ne-a facut chiar asa de mult rau pana la urma?

Unii se bucura cand ploua, iar altii injura! Unii vad ploaia ca pe ceva firesc, altii o vad ca fiind o mare catastrofa! Alegerea perspectivei depinde de noi!

In incheiere, permiteti-mi să vă ofer un sfat: Durerea se hraneste cu durere si nu se poate hrani cu bucurie. Incercati sa va bucurati macar putin in fiecare zi, iar apoi tot mai mult in fiecare zi.

Gasiti cate ceva pentru ce sa fiti recunoscatori in fiecare zi si impartasiti aceasta recunostinta si cu altii!

Durerea va muri de ciuda!

Iosif Szenasi este psiholog, psihoterapeut, coach şi trainer de dezvoltare personală.

Activitatea sa principală se desfăşoară la cabinetul din Timişoara, dar oferă de asemenea şi şedinţe de psihoterapie, consiliere psihologică, coaching şi training online, atât în limba română cât şi în limba engleză.

0722.43.83.83

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!