Autocunoaştere

Ce inseamna de fapt zicala „Ce ti-e scris, in frunte ti-e pus!”

Cu totii am auzit macar odata zicala „Ce ti-e scris, in frunte ti-e pus!„. Unii suntem de acord cu ea, altii nu. Dar, inainte de a ne pronunta cu privire la veridicitatea informatiei, sa ne intrebam: Oare ce inseamna de fapt aceasta zicala?

Trebuie sa recunosc ca pana acum nu am intalnit un om care sa foloseasca aceasta zicala atunci cand i se intampla ceva pozitiv. De obicei folosim zicala pe post de scuza atunci cand ceva nu iasa asa cum ne-am dorit. Spre exemplu, aceasta zicala am intalnit-o destul de des la oamenii care experimenteaza anumite probleme de sanatate sau asa-zisele ghinioane.

Care este scopul zicalei?

Cine este cel care face actiunea in afirmatiile „Iti este scris” si „Iti este pus”? Nu stim. Ceea ce stim insa sigur este ca nu noi! Asa cum spuneam mai sus, folosim aceasta afirmatie pentru a indeparta de la noi posibilitatea de a fi macar co-creatori ai destinului nostru nefericit.

Unii dau vina pe soarta, altii pe Dumnezeu. Am auzit si din gura multor credinciosi aceasi sintagma sub forma „Dumnezeu m-a/l-a pedepsit”, sau „Daca asa vrea Domnul..”.

 

Daca iti doresti cu adevarat ceva, vei gasi o cale, daca nu, vei gasi o scuza.

 

Sa nu uitam un aspect important: Neajunsurile noastre, fie ca au aparut din cauza noastra sau ne-au fost oarecum transmise de parinti sunt.. ale noastre. Deci, NOI suntem cei care trebuie sa luam atitudine daca dorim sa le depasim.

Scuza genelor – Predispozitie vs Certitudine

Da, sunt de acord, bagajul genetic poate influenta viata noastra. Cum? Transmitand o predispozitie si extrem de rar direct o boala.

Spre exemplu, daca bunicul si tatal meu au avut probleme cardiace, ne putem gandi la faptul ca exista o predispozitie genetica ca si eu sa am acea problema. Dar, este o predispozitie, nu o certitudine.

Scuza tiparului familial

Ramanand la exemplul de mai sus cu problema cardiaca, ne putem intreba: Ce face ca acea predispozitie genetica sa fie activata? O fi cumva si un mod specific de gandire, de alimentatie, de (in)activitate fizica, s.a.m.d.?

Da, am putea spune si ca „Ce ti-e scris, in frunte ti-e pus!”, dar stiti cum? Sub forma unor ganduri neconstructive si uneori chiar distructive.

Noi insine am dat voie figurilor parentale din viata noastra sa ne puna in frunte (pe scoarta cerebrala) un anumit mod de fiintare. Tot noi suntem cei care putem sa reconsideram anumite aspecte si sa redecidem asupra directiei in care vrem sa se indrepte destinul viata noastra.

Este adevarat ca unele lucruri pot fi schimbate, iar altele nu. Dar, pentru a vedea ce poate fi schimbat si ce nu, trebuie sa incercam sa provocam o schimbare.

Primul pas este asumarea responsabilitatii! 

Da, viata mea este asa cum este, iar eu sunt responsabil pentru asta. Am lasat ca altii sa ma influenteze intr-un mod negativ si uneori am ales nepotrivit pentru ca, in acele momente, nu am am stiut mai bine. Da, am o scuza buna si adevarata. Insa, e in trecut!

Sa ne invatam lectia!

Ceea ce putem face in acest moment este sa tragem invatamintele ce se cuvin a fi trase si sa mergem mai departe.

Ce pot face EU, ACUM, pentru ca viata mea sa fie asa cum imi doresc EU?

Este posibil ca viata mea sa nu fie nicicand 100% asa cum imi doresc eu, dar in mod cert o pot influenta astfel incat sa fie cat mai satisfacatoare, daca nu altfel, macar prin schimbarea lentilelor prin care privesc si judec lumea.

Asadar, propun sa schimbam „Ce ti-e scris, in frunte ti-e pus!” cu „Mi-am scris si mi-am pus in frunte ce am ales eu!”.

Daca pana acum am fost doar niste simpli actori in viata noastra, iata ca acum se iveste oportunitatea de a prelua si rolul de regizor!

Regizeaza-ti viata pe care ti-o doresti. Joaca rolul care ti se potriveste si care te satisface si atrage co-actori si figuranti (prieteni, colegi, etc.) care sa te ajute pe calea finalului fericit al povestii tale.

Pana la urma, este povestea TA!

 

Iosif Szenasi este psiholog, psihoterapeut, coach şi trainer de dezvoltare personală. Oferă şedinţe de psihoterapie, consiliere psihologică, coaching şi training, atât pentru indivizi cât și pentru companii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *