Confidenţialitatea în psihoterapie
Unul dintre cele mai importante aspecte ale psihoterapiei este confidenţialitatea. Fiecare psihoterapeut este obligat, nu doar moral şi deontologic, ci şi legal să respecte confidenţialitatea şedinţelor.
Articolul 4, paragraful 2 din legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică spune aşa:
„Confidentialitatea actului psihologic este protejata prin lege şi este o obligaţie a oricărui psiholog.„
Codul etic al Federaţiei Române de Psihoterapie, precum şi cel al Colegiului Psihologilor din România, precizează că sunt supuse confidenţialităţii „toate informaţiile care devin cunoscute psihoterapeutului ca urmare a relaţiei psihoterapeutice.”
Informaţii confidenţiale pot fi împărtăşite cu terţe persoane în anumite cazuri speciale precum:
- acordul explicit al clientului;
- pentru protecţia sănătăţii publice;
- pentru prevenirea unui pericol iminent (ex. suicid);
- pentru prevenirea săvârşirii unei fapte penale (ex. uciderea altei persoane);
- în scop de autoapărare, în cadrul comisiei de etică şi deontologie a asociaţiei din care face parte psihoterapeutul sau la Colegiul Psihologilor, instanţă sau poliţie, atunci când un client face o reclamaţie cu privire la prestaţia psihoterapeutului. În acest caz, (şi) organele de anchetă sunt răspunzătoarea pentru asigurarea confidenţialităţii acestor şedinţe.
Exemplu de încălcare nepermisă a confidenţialităţii:
- Vine X la tine în terapie?
- Da!
Însăşi faptul că X sau Y vine la terapie sau nu este confidenţial!
Sau..
- Sunt soţul/soţia/prietenul lui X, am sunat să mă interesez despre cum merge terapia.
- Merge bine/rău…
Nimic din cadrul şedinţelor nu se discută cu terţe persoane, decât cu acordul persoanei vizate.
Exemplu de încălcare permisă a confidenţialităţii:
Un client poate afirma la un moment dat că după şedinţa de psihoterapie se va sinucide sau va ucide pe cineva. Dacă psihoterapeutul consideră că pericolul este real şi există un serios risc ca acest lucru să se întâmple, atunci încălcarea confidentităţii este nu doar permisă, ci şi necesară şi terapeutul trebuie să ia atitudine.
Chiar şi în aceste cazuri, confidenţialitatea poate fi încălcată doar parţial, atât cât este necesar pentru rezolvarea unei probleme punctuale.
Nu reprezintă o încălcare a confidenţialităţii împărtăşirea informaţiilor obţinute în şedinţele de psihoterapie către supervizor sau în prezentări ştiinţifice, atunci când psihoterapeutul s-a asigurat că au fost îndepărtate sau înlocuite toate informaţiile care ar putea duce la o posibilă identificare a clientului.
Aspectele ce ţin de confidenţialitate de obicei sunt discutate la prima şedinţă, sau, dacă au fost omise, imediat ce ne aducem aminte de ele.
Confidenţialitatea este o chestiune extrem de serioasă şi importantă, este una dintre pietrele de temelie a psihoterapiei, şi trebuie tratată ca atare!