3 mituri despre cine eşti tu

Cine eşti tu?

Nu, nu este o întrebare de formă sau retorică. Te întreb pe bune: Cine eşti TU?

Gândeşte-te puţin la asta..

Întretimp, îţi propun să asculţi piesa muzicală pe care o ascult în clipa în care scriu aceste rânduri.

Okay! Ţi-ai răspuns la întrebare?

Aşadar, cine eşti tu?

Adesea felul în care ne percepem pe noi înşine este construit pe baza a 3 mituri.

Mitul 1: Sunt ceea ce am – credem că suntem ceea ce avem

Ne petrecem viaţa încercând să obţinem cât mai multe posesiuni materiale pentru că trăim cu impresia că suntem ceea ce avem. Avem impresia că dacă vom obţine mai multe vom fi mai fericiţi. Cu toate astea, atunci când obţinem ceva ce ne-am dorit foarte mult, adesea nu ne bucurăm de acel ceva (nu este de ajuns), ci alergăm să obţinem următorul lucru.

Asta eşti tu? Dacă eşti ceea ce ai şi pierzi tot ce ai, cine eşti tu?

Mitul 2: Sunt ceea ce realizez – credem că suntem ceea ce realizăm

Pentru că credem că suntem ceea ce realizăm, ne petrecem o mare parte din viaţă încercând să realizăm cât mai multe şi suntem extrem de supăraţi atunci când nu reuşim să realizăm ceea ce ne-am propus.

Încercăm să facem tot posibilul ca să avem un CV care dă bine, să obţinem titluri şi să avem tot felul de realizări cu care să ne putem mândri. Am folosit intenţionat cuvântul „încercăm” pentru că este un proces care nu se încheie niciodată. Niciodată nu am realizat tot ce ne-am dorit, mereu apar alte dorinţe. Ciclul se încheie abia atunci când conştientizăm că nu acesta este drumul care duce către fericire.

Leo Tolstoi scria în Anna Karenina: „Iată-mă vrând să realizez ceva şi uitând complet că într-o zi totul se va termina.”

Mitul 3. Sunt ceea ce cred alţii despre mine – credem că suntem aşa cum cred alţii că suntem

Pentru că credem cu tărie că suntem ceea ce cred alţii despre noi, facem tot posibilul să ne învăluim într-o aură cât mai frumoasă şi atractivă. Pentru a păstra acea imagine de om perfect, adesea ne sacrificăm fericirea proprie.

Ceea ce cred alţii despre noi nu este treaba noastră! Este dreptul lor să creadă ceea ce vor, iar asta nu ne defineşte pe noi.

Iată ce am învăţat eu din aceste mituri..

Am învăţat că este okay să îmi doresc posesiuni materiale, însă nu este de dorit ca aceste posesiuni să mă definească. Spre exemplu, este în regulă să îmi doresc să am o maşină, o casă, un cont consistent în bancă, dar nu trebuie să las ca aceste dorinţe să îmi stăpânească viaţa. Nu trebuie să las ca aceste lucruri să mă definească.

Am învăţat că este okay să îmi doresc să am anumite realizări, însă pot fi fericit şi fără realizări măreţe. Spre exemplu, m-am trezit la un moment dat în faţa dorinţei de a mă înscrie la doctorat. Apoi, m-am întrebat de ce îmi doresc acest lucru. Să am acel titlu nu m-ar ajuta cu mai nimic în România… De învăţat ceva nou.. E puţin probabil ca doctoratul să fie singura şi cea mai potrivită cale, mai ales că deja aloc un timp semificativ în fiecare zi pentru studiu şi dezvoltare. Aşadar, de ce aş alerga după un titlu de doctor în psihologie? Meseria pe care o practic, o practic cu plăcere şi pot face asta şi fără doctorat, aşa că, am ales să nu mă înscriu la doctorat. Un doctorat în acest moment ar însemna bani, timp şi energie irosită. Consider că pot investi timpul, banii şi energia mult mai eficient. Aşa se face că am ales să fac o a doua formare în psihoterapie, în loc de doctorat.

Am învăţat că este în regulă să ascult ce spun alţii despre mine (atunci când doresc să fac asta), însă părerea lor nu mă defineşte. Sunt conştient că atunci când cineva îmi spune că sunt un om bun (orice o fi însemnând asta), are dreptate. Dar, la fel, sunt conştient şi de faptul că atunci când cineva îmi spune că sunt un om rău, are dreptate. Sunt conştient că am părţi bune, dar şi părţi care pot fi îmbunătăţite. Ascult părerea altora, însă caut să nu las ca ceea ce spun alţii despre mine să mă definească. Dacă feedbackul este negativ, îl ascult doar dacă este condiţionat (ex. Cred că ai greşit aici pentru că..), acestea sunt cele care mă ajută să mă dezvolt.

În trecut obişnuiam  să ajut pe alţii, chiar dacă îmi cereau ajutorul într-un moment total nepotrivit pentru mine. Apoi mă simţeam frustrat şi aveam impresia că ceilalţi profită de mine. Sigur că profită, dacă sunt disponibil mereu. Atunci când cineva are nevoie de ajutor, are nevoie de ajutor; puţin îi pasă că eu sunt obosit sau că mai am o sumedenie de alte treburi de făcut. Eu sunt cel care trebuie să aibă grijă de nevoile mele, la fel cum ceilalţi sunt cei care trebuie să aibă grijă de nevoile lor proprii.

Aceste credinţe despre cine suntem noi nu sunt altceva decât manifestări ale ego-ului. Dacă am multe posesiuni, sunt măreţ! Dacă am multe realizări, sunt măreţ! Dacă lumea are o părere bună despre mine, sunt măreţ!

Egoul vrea măreţie! Sinele tău autentic însă vrea linişte, pace şi fericire interioară. Asta îţi doresc şi eu!

Cu prietenie,
Iosif