Nealegerea este o formă de alegere

În ultimele zile s-a vorbit în spațiul public mult despre alegeri, despre pe cine votăm, despre cum e mai bine. Unii au vorbit și despre ce înseamnă să nu votezi, să nu alegi. Despre asta vreau să spun și eu câteva cuvinte astăzi.

Nealegerea este o alegere care ne costă viața!

În fiecare zi suntem puși în fața unor alegeri, mari sau mici. Ce profesie urmăm, cu cine ne înconjurăm, în ce credem, ce acceptăm sau refuzăm. Uneori alegem hotărât, alteori ezităm, iar uneori (ne prefacem că) nu alegem deloc.

Ne spunem că „nu ni se potrivesc opțiunile”, „nu e momentul”, „nu știm ce vrem”, „mai vedem”. Dar adevărul e că și atunci când nu alegem, tot facem o alegere.

Când nu alegem (activ), alegem de fapt (pasiv) să lăsăm decizia pe mâna altora, să nu ne asumăm responsabilitatea propriei vieți și să plutim, în derivă, în voia împrejurărilor.

Nealegerea este o formă de abdicare!

Nealegerea este o tăcere care vorbește, un pas înapoi care pare inofensiv, dar care lasă locul gol pentru ca altcineva sau altceva să decidă în locul nostru.

Când nu alegem, renunțăm, de fapt, la puterea de a ne modela existența. Ne cedăm direcția și voința sistemului, părinților, partenerului, șefului, societății.

Iar viața, lipsită de direcție proprie, devine o succesiune de întâmplări în care noi nu mai suntem autori, ci doar spectatori. Și nu e deloc bine să fii doar un simplu spectator în propria ta viață!

Există o teamă adâncă în spatele nealegerii: frica de greșeală, de responsabilitate, de regret.

Dar fuga de alegere nu ne protejează de aceste riscuri, ci mai degrabă le amână, adesea în forme mai dureroase. Pentru că atunci când nu alegem noi, aleg alții pentru noi, iar rezultatele s-ar putea să ne doară mai mult decât dacă ne-am fi asumat propriul drum, cu tot cu obstacolele lui.

Nealegerea înseamnă renunțarea la libertate!

Libertatea nu este doar dreptul de a face ce vrem, ci și curajul de a decide, de a acționa, de a trăi autentic. Un om care nu alege își reduce existența la supraviețuire, nu la viață trăită conștient. Nu alege pe cine iubește, ce valori are, în ce crede. Devine un produs al contextului, nu un creator al propriei identități.

Pasivitatea nu este înțelepciune, ci autoanulare!

Într-o lume care ne împinge constant să fim „flexibili”, „deschiși”, „în așteptare”, este tentant să amânăm alegerile importante. Dar pasivitatea nu este înțelepciune, ci autoanulare. Nu putem trăi pe pilot automat și să sperăm că vom ajunge undeva care să ne aparțină cu adevărat.

„Nu există vânt favorabil pentru cel care nu știe spre ce port se îndreaptă.”
– Seneca

A nu alege nu înseamnă neutralitate, ci abandon!

În momentul în care nu alegem, ne retragem din propria viață și o oferim altcuiva. O punem la dispoziția unei alte voințe, unei alte intenții, unei alte agende. Și atunci, când vom deschide ochii și vom descoperi că nu ne mai regăsim în locul unde suntem, poate fi prea târziu să ne mai întoarcem.

A alege înseamnă a trăi. Chiar și greșit, chiar și imperfect, chiar și dureros, dar cu rost. Nealegerea e o formă de renunțare. Iar viața nu o putem trăi din întâmplare!